marți, 22 mai 2012

CARTOFI UMPLUTI




INGREDIENTE: 6 cartofi mari, o ceapă, un ardei roşu,150 g kaiser, 2 cârnaţi cabanos, 100g caşcaval, unt, mozzarella, pătrunjel verde, oregano.

MOD DE PREPARARE:
Spălăm cartofii şi îî punem la fiert. După ce au fiert, îi lăsăm să se răcească, îi curăţăm, îi tăiem în două, îi scobim cu o lingură şi îi umplem cu următoarea umplutură (preparată în prealabil).
Tăiem kaizerul şi cabanosul cubuleţe, ceapa şi ardeiul îi tocăm marunt. Punem kaizerul şi cabaonosul la prăjit, fara ulei. Când e aproape prăjit, adăugăm ceapa şi ardeiul şi lăsăm câteva minute să se călească împreună. Adăugăm sare şi piper. Lăsăm la răcit. După ce se răceşte umplutura adăugăm caşcaval ras şi amestecăm bine.
În fiecare cartof scobit adăugăm o linguriţa mică de unt (sau mai mult după preferinţa fiecăruia). 
Umplem cartofii cu compoziţia preparată şi îi punem într-o tavă. Peste fiecare cartof punem o felie de mozzarella si presărăm oregano pe fiecare cartof.
Îi punem la cuptorul preîncălzit vreo 10-15 min, la foc mare. După ce i-am copt adăugăm şi puţin pătrunjel verde.  

POFTĂ BUNĂ!

2 comentarii: